Arta din România

Nicolae Grigorescu- Nud pe malul mării

Posted in Secolul XIX by artistiromani on July 25, 2008

Născut într-o familie de ţărani, Nicolae Grigorescu nu a beneficiat de cultură sau de o educaţie artistică în primii ani de viaţă. Ambiţia şi talentul i-au purtat paşii spre atelierul pictorului ceh, Anton Chladek; transformâdu-i începutul carierei artistice într-un succes. După ce a decorat in frescă mai multe biserici si mânastiri (în special în Prahova şi Bucureşti) ajungând recunoscut la o vârsta fragedă; şansa îi surâde şi primeşte din partea Ministerului Moldovei o bursă de studii la Paris. Pe lângă studiile academice de la Şcoala de arte – care “îl dezgustă”[1], Grigorescu ajunge să studieze în pădurea de la Fountainebleu, la Şcoala de la Barbizon. Aici cunoaşte o mare parte dintre artiştii inovatori ai secolului XIX, printre care Theodore Rousseau, Corot, Millet, Gustave Courbet şi alăruri de ei descoperă stilul plein-air, care va rămâne reprezentativ pentru întreaga sa creaţie. Grigorescu îmbină relasimul Şcolii de la Barbizon cu tehnici impresioniste şi simboliste.

            Predilecţia lui Courbet[2] pentru nudul feminin şi numărul mare de studii după model nud pe care le-a făcut în perioada în care era student la Academia de arte din Paris nu a avut nici o influenta asupra artistului român. Deşi este considerat deschizător de drumuri în privinţa nudurilor, sunt cunoscute foarte puţine lucrări cu această temă.

            Lucrarea Nud pe malul mării, expusă la Muzeul Colecţiilor de Artă, este una dintre puţinele opere in care Grigorescu abordează nudul feminin. Chiar şi aşa, cu un subiect care nu este definitoriu pentru opera sa, Grigorescu nu-şi dezminte aptitudinile de desenator excepţional şi de colorist foarte talentat. În ansamblu lucarea este realizată într-un stil pictural, apropiat de cel al impresioniştilor francezi.  Cromatica este pastelată, foloseşte tonuri de bleu, gri si mult alb ceea ce da lucrării un aspect de linişte şi visare. Paleta lui Grigorescu are o lumină foarte puternică, dată prin tonuri deschise. Această lucrare mi se pare mai luminoasa decât cea mai mare parte a nudurilor impresioniste.  Cerul este realizat printr-o succesiune de linii cursive, ordonate, în timp ce piatra pe care este plasat personajul are o tuşă grăbită şi culori mai puternice. Tocmai piatra, ce pare intenţionat neatentă, dă  spontanteitate şi dinamică execuţiei.

Cu toate că în ansablul ei pictura aduce cu lucările impresioniştilor francezi, mai ales în ceea ce priveşte picturalitatea stilului, în tratarea corpului uman Grigorescu se întoarce spre Renaşterea italiană. Probabil faptul că a copiat operele maeştrilor italieni şi-a spus cuvântul.  Femeia, încadrată perfect în fundalul impresionist este realizată foarte real, fără să înecări de a idealiza. Corpul uşor plinuţ, dar armonios cu sâni mici şi rotunzi, şolduri mari, picioarele încrucisate si mâinile lăsate relaxat pe lânga corp trimite la celebrele reprentări ale zeiţei Venus din Şcoala Veneţiană. La o primă vedere superficială capul uşor înclinat, pare in formă romboidală iar delatiile feţei par omise. Însă, după ce m-am uitat atent m-au frapat buzele foarte roşii ce dau o anumită feminitate senzuală chipului. Capul uşor înclinat; în profil, denotă o timiditate ascunsă. Probabil fiind vorba de unul dintre primele nuduri din arta românească, timiditatea modelului este justificată!

Nud pe malul mării este un portret al Zettinei Urechia[3], soţia istoricului V.A. Urechia care i-ar fi servit de mai multe ori ca model artistului.

Lucrarea încă poate fi admirată la Muzeul Colecţiilor de artă, alături de celelalte 10 lucrări semnate  Nicolae Grigorescu din colecţia Elena, Maria si Dr. Iosif Dona.


[1]  George Oprescu – Nicolae Grigorescu, Editura Meridiane, Bucureşti 1971 , pg 13

[2] Se spune că Grigorescu ar fi fost unul dintre admiratorii operei lui Gustave Courbet

[3]The Art Collections Museum– Guide of the Collections, part I, project coordonator: Roxana Theodorescum Bucharest 2003

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: