Arta din România

Ştefan Câlţia

Posted in Secolul XXI by artistiromani on August 9, 2008

În 1969 s-a organizat la Braşov o expoziţi a studenţilor lui Cornelui Baba. Printe aceştia se număra şi tânărul Ştefan Câlţia, care avea să termine în anul următor Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti ca şef de promoţie. Câlţia se născuse pe 25 martie 1942 la Braşov. Are o carieră artistăcă de succes, fiind unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani. Din 1972 este mebru al Uniunii Artiştilor Plastici şi din 1993, profesor la Universitatea Naţională de Arte, secţa pictură. A avut nenumărate expoziţii în ţară şi în străinătate.

 

“Treci pe lângă o lucrare şi dacă există ceva între tine şi ea te opreşti”.

“Personajul meu nu poate fi singur chiar dacă se află într-un spaţiu gol – el este acel spaţiu şi atunci acel spaţiu trebuie privit el însuşi ca un personaj”. 

                                                                                                                                                                                           Ştefan Câlţia

Aceste cuvinte ale pictorului Ştefan Câlţia l-am notat în agendă acum câţiva ani într-o cafenea. Răsfoiam un catalog de expoziţie dedicat artistului şi am înţeles că între mine şi arta lui s-a produs acel “ceva” care te face să te opreşti. Atmosfera meditativă din picturile sale are ceva comun cu lumea simplă şi frumoasă a copilăriei.

 

Ştefan Câţia Ianus

Ştefan Câţlia – Câlareţul cu pasăre albastră

Ştefan Câţlia – Călătoria inorogului pe piatră

Ştefan Câlţia creează o lume figurativă, învăluită de mister şi poezie. Parcurge sfere din zona fantastitului, cu rădacini în legendele folclorice româneşti. Poet şi artizan, surinde cu candoare un univers de reverie şi spiritualitate cu subtile meditaţii asupra existenţei.. În pictura sa, fantasticul trăieşte în perfectă funziune cu realul.

În contrast cu obişnuitul, Ştefan Câlţia recurge la soluţii plastice antitetice şi generează întrebări obsesive. Deschide noi orizonturi care se relevă prin aluzii şi trimiteri la tâlcul fabulei populare. De aceea, personajele lui surprinse în gesturi şi atutidini simbolice sunt sunt investite cu forţă de caracterizare morală. Proiectate în fundaluri dominate de spaţiul infinit şi dramatic al cerurilor, tratate cu vibraţii neutre, aproape monocrome, figurile sunt şlefuite cu atenţia unui bijutier, în armonii dense de o rară consistenţă picturală.

External links:

http://www.posibila.ro/index.php?ce=artisti&id=3&art=rep

http://www.cotidianul.ro/stefan_caltia_dali_asta_nu_e_pictor-6187.html

http://www.cotidianul.ro/pictorul_stefan_caltia_fata_cu_securitatea-18937.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etefan_C%C3%A2l%C5%A3ia

http://www.adevarul.ro/articole/x15f-tefan-c-l-x163-ia-deschide-c-x103-r-x163-i-cu-desene/209189

Tagged with:

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: