Arta din România

Theodor Pallay (1871-1956)

Posted in Secolul XX by artistiromani on August 28, 2008

       

Theodor Pallady a fost artistul aristocrat, care a lucrat cu frevoare de plăcere şi din pasiunea pentru artă. S-a născut la Iaşi, în 1871, că fiu al mosneanului Iancu Pallady şi al Mariei (născută Cantacuzino). De aceea, lucrările sale nu au fost influenţate de comanditari, de gustul publicului sau de tendinţele vremii. Pallady lucra pentru şine, ceea ce îi transformă artă într-o frescă a personalitatatii sale artistice. Pictura sa nu poate fi percepută fără raportarea obiectivă  la clasă socială din care provine.

Tânărul ieşean, pleacă în 1887 la Dresda să studieze Politehnica, pe care o abandonează în 1889 pentru a se dedica artei. În timp ce studia Politehnica, Pallady a început lecţiile de desen cu Erwin Oehme. Acesta l-a sfătuit să plece la Paris şi să-şi educe talentul artistic. Zis şi făcut. În 1892, Theodor Pallady intră în atelierul lui Gustave Moreau. De la 25 de ani, până la moarte Pallady s-a ocupat de, a trăit şi a respirat numai pictură.

În atelierul lui Moreau, se împrieteneşte cu Henri Matisse. Prietenia dintre cei doi artişti a devenit legendară. Unii critici români, consideră geme destinele celor doi artişti. Deşi prietenia caldă, din perioadă pariziană a lui Pallady s-a răcit în timp, cei doi au ţinut legătură toată viaţă. Se spune că s-au influenţat foarte mult reciproc.

 De peste o jumătate de secol se vorbeşte insistent şi ezoteric despre Pallady. În Franţa este mai puţin cunoscut. L-au apreciat câţiva prieteni, care l-au uitat. Operă lui Pallady este restrânsă numeric, dar persistenţă discipolilor şi a colecţionarilor de gust poate fi numită diabolică şi simptomatică. Pallady a devenit un blazon, o parolă de recunoaştere. Critica franceză şi romană a observat poziţia singulară a lui Pallady şi imposibilitatea încadrării lui într-un current. Dominant. Cum se explică această singularitate? Solitudinea palladyana este solitudinea sociologică a unei clase intrate în agonie şi amurg, clasă a marilor boieri moldoveni falimentari la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolul XX. O clasă neagrenată în mecanismul producţiei, deficitară ca randament economic şi … deficitară biologic. Mai rămăseseră în Ţările Române enclave boiereşti de tip Pallady, prin vechi conace paraganite sau prin palate cu modila desuetă din oraşele provinciale. Theodor Pallady s-a salvat interior prin creaţie. Timp de o jumătate de secol, pictura a fost terapia de sublimare a omului Theodor Pallady.

Pictura lui Pallady este calmă, austeră dar de mare şi intensă strălucire cromatică. Colorile sunt clare, luminoase, aşternute cu rafinament. Este pictorul intimităţii evocate de poezie, mister, tandreţe şi spiritualitate. Desenul neîndemânatic se topeşte în simfonii coloristice perfecte. Pallady se apropie de Matisse, prietenul si colegul său de atelier de la Gustave Moreau, acel Matisse al armoniilor disctrete de culoare si tonalităţi. Acel Matisse echilibrat după îndelungi furtuni intelectuale. Pallady şi Matisse nu au găsit echilibrul dintr-o dată şi fără eforturi. Nu erau clasici plenutidinari ca Rubens, ci modernişti decadenţi. Armonia lor s-a organizat în urma prăbuşirii interioare după un lung şir de experienţe contradictorii sau de destrăbălare coloristică.

External links:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Pallady

http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Theodor_Pallady

http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/p_pallady.html

http://destinatii.liternet.ro/articol/124/Krikor-H-Zambaccian/Pallady.html

Tagged with: ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: