Arta din România

Posted in Secolul XXI by artistiromani on April 21, 2009

Mircea Nicolae, câştigător 

al rezidenţei Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică

pe durata Bienalei de Artă de la Veneţia

 

În zilele de 9 şi 10 aprilie, un juriu internaţional a evaluat candidaturile primite în cadrul concursului privind acordarea, de către Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, a unei rezidenţe pe durata celei de-a 53-a ediţii a Bienalei de Artă de la Veneţia (7 iunie – 22 noiembrie 2009).

 

Juriul a fost compus din: Andreas Fogarasi, artist vizual, câştigătorul marelui premiu “Leul de aur” pentru cel mai bun proiect naţional (Kultur und Freizeit/Culture and Leisure – Pavilionul Ungariei) la ultima ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia (Austria), Erwin Kessler, critic de artă (România), Fabio Cavallucci, critic de artă, coordonator al ediţiei din 2008 a Bienalei Europene de Artă Contemporană “Manifesta” şi fost director al Galeriei Civice din Trento (Italia), Saverino Simi de Burgis, critic de artă, profesor la Academia de Arte din Veneţia (Italia). Institutul organizator a fost reprezentat de către Monica Joiţa, director interimar, Mihaela Dumitru, referent principal relaţii şi Cristian Alexandru Damian, colaborator.

 

Rezidenţa oferită de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică  urmăreşte încurajarea modalităţilor novatoare de analiză şi interpretare creativă a tematicii Bienalei, precum şi utilizarea, în proiectul expoziţional, a maximei vizibilităţi a spaţiului pus la dispoziţie (Noua Galerie a Institutului) . Creaţiile realizate pe perioada rezidenţei, inspirate de contextul cultural specific Bienalei de la Veneţia , vor fi expuse în ultima lună de rezidenţă.

 

Anunţul oficial al concursului a fost făcut public pe 30 ianuarie 2009. Intenţia Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică este de a transforma rezidenţa într-o tradiţie a strategiei sale culturale, dată fiind importanţa Bienalei de la Veneţia în peisajul artelor vizuale contemporane.

 

La concurs s-au înscris 24 de artişti vizuali: Ana Maria Micu, Ana-Maria Chiorean, Marian Zidaru, Victoria Zidaru, Valeria Voicu, Ioana Anca Gabriela Mureşan, Mircea Nicolae, Mircea Titus Romanescu, Ioana Filipescu, Elena Luminiţa Ţăranu, Dacian Andoni, Gabriela Drînceanu, Ioan Augustin Pop, Reka-Krisztina Dup, Delia Ana Popa, Valentina Stoica, Petru Radu Buba, Mihail Filip Anton, Dorin Baba, George Anghelescu, Simona Teodora Roşca, Violeta Ioniţă, Cristian Petre Răduţă, Andrei Sabin Câmpan.

 

Ca urmare a jurizării, în care a predominat criteriul adecvării proiectelor atât la tema celei de-a 53-a ediţii a Bienalei de Artă: Making worlds precum şi la spaţiul expoziţional oferit de Institutul Român de la Veneţia , câştigător al rezidenţei a fost declarat Mircea Nicolae cu proiectul Globuri de sticlă.

 

Motivaţia juriului a fost următoarea: “Pe linia descrisă de conceptul general al celei de-a 53-a Bienale de Artă de la Veneţia (Making worlds), Mircea Nicolae manifestă o atitudine reflexivă asupra spaţiului public şi asupra structurilor politice. Punctul său de plecare este o cercetare critică prin care îşi aproprie limbajul cotidian şi limbajele tradiţionale, transformând realitatea în imagini poetice. Expoziţia sa va fi în realitate un work in progress pe parcursul căruia artistul va prezenta lucrări deja realizate şi va produce noi intervenţii in situ în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia ”.

 

Astfel, proiectul câştigător reprezintă o atitudine reflexivă asupra dispariţiei unei „lumi”(imobilele de joasă înălţime construite la sfârşitul secolului XIX şi în prima parte a secolului XX în zona centrală a Bucureştiului) şi apariţiei uneia noi (locuinţele sau sediile de firmă).

 

Totodată, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică a decis includerea proiectelor expozitive propuse de Marian Zidaru şi Delia Ana Popa în programele sale culturale pe anul 2010

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: