Arta din România

Faces of modernism

Posted in expozitii by artistiromani on October 7, 2009

afis

Start Time:
Friday, October 2, 2009 at 10:00am
End Time:
Sunday, November 29, 2009 at 5:30pm
Location:
MNAR, Calea Victoriei 49-53
MNAR în colaborare cu Fundaţia B&M Theocharakis din Atena şi Galeria Naţională de Artă din Sofia organizează expoziţia “Ipostaze ale modernismului. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940.”
Această expoziţie este parte integrantă… a proiectului Balkan Modernisms, iniţiat de Fundaţia Theocharakis din Grecia şi finanţat prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Proiectul îşi propune să aducă în atenţia publicului modalităţile în care modernismul a fost asimilat şi interpretat în regiunea balcanică. După popasul de la Bucureşti, expoziţia va fi itinerată la Galeria Naţională de Artă din Sofia şi la Fundaţia Theocharakis din Atena, până în luna mai 2010.

Expoziţia cuprinde 120 de lucrări de pictură şi grafică – câte 40 din partea fiecărei ţări participante – şi este structurată în trei mari secţiuni: O nouă viziune modernă (spaţiu, peisaj, natură moartă), Istoria în viziune modernă (identitate naţională, inspiraţie divină, ecouri ale Greciei clasice) şi Prezenţa umană în arta modernă (portrete, corpul omenesc). Printre cei 18 artişti selecţionaţi să reprezinte România se numără atât personalităţi consacrate ale avangardei (Marcel Iancu, Victor Brauner, Max H. Maxy, Hans Mattis – Teutsch, Jules Perahim, Corneliu Michăilescu), dar şi creatori asociaţi de obicei unor tendinţe artistice mai puţin vehemente (Petre Iorgulescu-Yor, Margareta Sterian, Sabin Popp, Merica Râmniceanu).
În completarea expoziţiei, pentru a oferi o imagine cât mai completă a modernismului, pe data de 9 octombrie la sala Auditorium a MNAR va avea loc un recital susţinut de violonistul Alexandru Tomescu şi de pianistul Horia Mihail ce va cuprinde piese compuse în perioada 1910 – 1940, iar pe data de 12 noiembrie în sălile expoziţiei publicul va putea asista la conferinţa susţinută de arh. Nicolae Lascu pe tema arhitecturii moderniste în România.

Expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă al României beneficiază de o scenografie specială, realizată în colaborare cu echipa de arhitecţi de la Abrupt Arhitectura, ce include o sală de lectură adiacentă, amenajată în stilul localului Cabaret Voltaire din Zürich – centrul mişcării Dada. Expoziţia este însoţită de un catalog în limba română şi de unul în limba engleză. Curatorii expoziţiei sunt: Irina Genova (Bulgaria), Takis Mavrotas (Grecia) şi Mariana Vida (România).

Prețul unui bilet: 8 lei întreg, 4 lei redus.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: