Arta din România

ÎNTÂLNIRI CU DESENE / FRESH DRAWINGS / 2006-2011

Posted in expozitii by artistiromani on March 10, 2011

 

18 martie – 14 aprilie 2011

LC Foundation – Centru de Artă Contemporană

Calea Victoriei, nr. 25, etaj 1, București

Artiști:

Maria Be, Lea Rasovszky, Alexandru Rădvan, David Şandor, Alexandra Baciu (invitat)

Curator: Simona Vilău

Ce reprezintă desenul pentru un artist angrenat în caruselul orbitor al lumii contemporane ? Este el o metodă de lucru, un instrument de cercetare, un procedeu transgresiv ? Recuperator de informaţii, luptă împotriva sistemelor convenţionale ? E desenul „aşa” sau “altfel” ? Un mijloc sau un scop ?

Ce însemnătate poate avea în zilele noastre enunţul lui Pliniu cel Bătrân, din Historia NaturalisNulla dies sine linea” ?

La aceste întrebări, mai mult sau mai puţin retorice, au încercat să răspundă, prin interogaţie, negaţie, încăpăţânare şi practică neobosită, Alexandru Rădvan şi David Şandor, în cadrul exerciţiului auto-impus de disciplinare a relaţiei lor cu desenul, acest ”catalizator spre observaţie” (A. Afonso).

Iniţiativa “cadrului de lucru” datează de la începutul anului 2006 şi, în scurt timp, i s-a alăturat personalitatea proaspătă a Leei Rasovszky, urmată fiind, doi ani mai târziu, de către Maria Be.

În aceşti cinci ani plini, mai mulţi artişti cu rol de invitaţi ocazionali – cu rol de oglindă involuntară sau chiar de contradicţie – au luat parte la atelierele semi-deschise aleÎntâlnirilor. Unii au rămas pentru mai multă vreme, iar printre aceştia se numără Alexandra Baciu.

Şirul format din cei cinci artişti diferiţi prin imagine, experienţă şi esenţă se întruneşte democratic în această expoziţie-laborator. Evitând un sfârşit programat sau o celebrare cincinală, expoziţia concentrează într-un mod fericit şi neaşteptat o activitate constantă şi fructuoasă, care a lăsat o puternică “dâră de melc”, ce constă în teancuri, baloţi şi mape de desene, mai mici sau mai mari, de sertar sau de simeză.

Simona Vilău, curator

LC Foundation – Centru de Artă Contemporană este o nouă platformă culturală creată în  urma unei inițiative private din anul 2010.

Obiectivele noastre, în cadrul programului de evenimente și expoziții de artă contemporană se bazează pe strategii de promovare și susținere a artiștilor tineri, locali și internaționali, prin evenimente de calitate, precum și facilitarea schimburilor culturale inter-instituționale și inter-disciplinare, organizarea de rezidenţe de creaţie, conferințe, dezbateri, mese rotunde, lansări de publicații şi alte evenimente culturale.

Program eveniment:

Vineri, 18 martie 2011

ora 16:00 – Conferință de presă

ora 18:00 – Vernisaj

Joi, 14 aprilie 2011

16:00 – 19:00 – Finisaj şi lansare publicaţie

Program de vizitare: luni – duminică 13:00 – 19:00

www.lcfoundation.ro

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: