Arta din România

Maia Oprea@ Melenia Art Gallery

Posted in expozitii by artistiromani on January 27, 2010

Melenia Art Gallery isi inaugureaza noul spatiu expozitional in data de 4 februarie 2009 cu vernisajul expozitiei tinerei si talentatei artiste Maia Oprea.
Maia Oprea este realmente o artista unica. Lucrarile ei sunt dominate de tehnici multiple, de o inspiratie ce nu are limite. Este un talent innascut si original ce are propriul fel de a surprinde. Lucrarile ei aduc ceva neasteptat, ceva ce iti tine simturile insufletite.
Maia Oprea, cu firea ei plina de candoare, este o artista de o capacitate creatoare exceptionala ce atrage atentia publicului si continua sa surprinda prin lucrarile ei.
Durata expozitiei: 4 Februarie – 4 Martie 2010
Program: Marţi -Vineri: 13:00-19:00, Sâmbăta 12:00-17:00. Duminica si Luni – închis.

Advertisements

Atelierul imaginilor / #5. Salto Arte, 28.01, ora 20

Posted in Secolul XXI by artistiromani on January 27, 2010

#5. SALTO ARTE (art hapenning, Bruxelles)

Cel de-al doilea sezon al intalnirilor din cadrul “Atelierului imaginilor” propune o privire retrospectiva asupra artei video odata cu selectia unor piese realizate in anii ’70. “Salto Arte” (41’39”, 1975) inregistreaza o sesiune de performances produse in 1975 la invitatia galeristului si colectionarului Isi Fiszman. Deasupra unei scene improvizate intr-un cort de circ din Bruxelles, citim curajul de a forta limitele artei: Pour changer l’art il faut… Performeaza personaje ca Panamarenko, Boltanski, Filiou, Sieverding ori Beuys. Video-documentul apartine Kunststichting Rotterdam. (Oana Tanase)

Institutul Francez din Bucuresti

Bd. Dacia, nr. 77

1: 1 PAUL NEAGU / VALIE EXPORT

Posted in Secolul XXI by artistiromani on January 26, 2010

Vineri, 29 Ianuarie ora 19.00

 

Centrul de Introspectie Vizuala / Str. Biserica Enei nr.16 / sector 1 / Bucuresti

Eveniment organizat cu sprijinul Paul Neagu Estate, Forumul Cultural Austriac,

www.index-dvd.at, www. sixpackfilm.com

www.pplus4.ro

……………………………………………….

Programul 1:1 propune publicului o intalnire cu activitatea remarcabila a unor artisti romani si internationali cu practici similare, prezentati in tandem. Primul eveniment este dedicat creatiei lui PAUL NEAGU si a artistei austriece VALIE EXPORT. Fiind conceput sub forma unor seri de proiectii de film si video, desfasurate o data pe luna in spatiul Centrului de Introspectie Vizuala, 1:1 aduce in prim plan lucrari de referinta pentru modul in care poate fi negociat raportul dintre arta, sfera publica si conditia individuala. Totodată, prin formatul sau, programul creioneaza o harta subiectiva a artei moderne si contemporane, unde anumite componente teoretice si vizuale se intalnesc sau, dimpotriva, se despart, extinzand cadrele de interpretare a creatiei acestor artisti.

PAUL NEAGU (1938- 2004) este o personalitate semnificativa a noii avangarde artistice europene. In 1970, dupa ce autoritatile comuniste i-au anulat premiul pentru cercetare artistica, se stabileste la Londra. Creatia lui Neagu cuprinde performance, body art si instalatie, sculptura, desen, pictura si grafica. In centrul artei sale se află doua concepte: viziunea “antropocosmica” si interesul fata de materie si senzorial. Practica sa a influentat o intreaga generatie de artisti britanici precum Anish Kapoor, Antony Gormley si Tony Cragg. Opera sa este prezenta in colectii publice, precum Galeria Tate, Muzeul National de Arta Bucuresti, Muzeul de Arta Contemporana din Tokyo.

Programul 1:1 prezinta cateva dintre cele mai cunoscute performance-uri ale artistului: The Cake Man (Londra, 1971), Gradually Going Tornado (1974) si Hyphen Ramp (Serpentine Gallery, Londra, 1976).

VALIE EXPORT (1940, Linz) este o figura controversata si influenta a artei contemporane, ce utilizeaza medii diverse, precum filmul experimental, performance-ul, instalatia video si fotografia, pentru a investiga relatiile dintre corp, putere si identitate. A participat la documenta 12, 2007 si documenta 6, 1977, Kassel, Germania. Intre 2003 si 2005 a avut o retrospectiva de avengura itinerata la Centrul National de Fotografie din Paris, CAAC din Sevilia, MAMCO Geneva, Centrul de Arta Camden din Londra si Colectia Essl Viena. Din 1995/1996 preda la Kunsthochschule für Medien in Köln, Germania.

1:1 include cateva din lucrarile iconice ale artistei: Man Woman Animal (1970-1973), …Remote…Remote (1973) si Syntagma (1984).

Multumiri: Karin Cervenka si Simona Nastac pentru textele critice, Iolanda Costide pentru prezentarea Paul Neagu, posibila cu sprijinul Paul Neagu Estate.

DVD-ul este redactat de Tate Collection / Tate Archive Time Based Media Conservation Team.

Prezentarea VALIE EXPORT este posibila cu sprijinul Forumului Cultural Austriac. DVD-ul a fost redactat de www.index-dvd.at.

In parteneriat cu: UAP

Parteneri media: Arhitectura, 9am, hipmag, modernism.ro, WebPR, studentie.ro, feeder.ro, port.ro

Some kill their love when they are young

Posted in expozitii by artistiromani on January 26, 2010

ECB Photography Award/ joi 28.01

Posted in expozitii by artistiromani on January 26, 2010

Iosif Kiraly, Reconstructie  Bucuresti_Polizu_2 , 2006-2008 Romania Today


European Central Bank Annual Photography Award 2009

28.01 –28.02.2010
vernisaj/ opening,  joi/ Thursday 28.01, 18h30

cu participarea/ with the participation of : Mugur Isarescu – guvernatorul BNR, Gerald Griss – director general, Directia Generala de Administratie a BCE, Mihai Oroveanu, director MNAC

Incepand din 2004, Banca Centrala Europeana (BCE) organizeaza anual concursul de fotografie ECB Annual Photography Award. Dupa editia din  2008, la care participarea a fost deschisa tuturor celor 27 de state membre ale UE cu ocazia aniversarii unui deceniu de existenta a BCE, precum si dupa editiile anterioare, la care au concurat artisti din fiecare stat membru invitat sa participe la Zilele Culturale ale BCE, anul acesta atentia s-a îndreptat catre Romania.

Concursul a fost organizat in stransa colaborare cu Banca Nationala a Romaniei (BNR). Premiile au fost acordate de catre un juriu international: Nicu Ilfoveanu (premiul I), urmat de Iosif Kiraly (premiul II) si de Dragos Lumpan (premiul III), iar cei sapte finalisti care se alatura expozitiei sunt : Ufo Zoltan Egyed, Camen Obreja,  Ioana Cirlig,  Silviu Ghetie,  Radu Constantin Ilea, Bogdan Croitoru, Tudor Prisacariu.

…………………………………….

The European Central Bank has presented its Annual Photography Award every year since 2004. After last year’s competition, which, on the occasion of the tenth anniversary of the ECB, was open to all 27 Member States, as well as the previous competitions, which  focused on the Member State featured in the respective year’s Cultural Days of the ECB, attention has now turned to Romania.

This year, the Award was organized in close cooperation with Banca Nationala a Romaniei (BNR). The prizes were granted by an international jury to. Nicu Ilfoveanu (1st prize), Iosif Kiraly (2nd prize) and Dragos Lumpan (3rd prize). The exhibitions also contains the works of the other seven finalists : Ufo Zoltan Egyed, Camen Obreja,  Ioana Cirlig,  Silviu Ghetie,  Radu Constantin Ilea, Bogdan Croitoru, Tudor Prisacariu.

Joi, Peter Osborne @Pavilion

Posted in Secolul XXI by artistiromani on January 26, 2010
Joi, 28 Ianuarie 2010, 19.00
Lecture (in English)

PETER OSBORNE

FICTIUNEA CONTEMPORANEITATII: COLECTVITATEA SPECULATIVA SI TRANSNATIONALUL GLOBAL

“Practicile artistice sunt in ziua de azi subordonate timpului in forma unei cereri pentru contemporaneitate.
Este, in opinia mea, ceva exemplar in lucrarile Atlas Group, prin combinatia de contemporaneitate si fictiune, in ceea ce priveste constructia unei categorii critice a artei contemporane. Proiectul Atlas Group este exemplar ca o constructie si expresie artistica – o constructie si ca rezultat, o expresie- a insasi fictiunii contemporaneitatii. In special, se va dezbate ca arta Atlas Group este inteleasa in mod productiv ca o constructie/expresie a fictiunii contemporaneitatii in forma specifica a colectivitatii speculative a transntionalului global.
Aceasta afirmatie are cinci mari componente conceptuale:
1. Contemporaneitatea ca idee, problema si fictiune.
2. Caracterul global transantional al artei contemporane.
3. Arta ca o constructie/expresie a contemporanului.
4. Fictionalizarea autoritatii artistice.
5. Colectivizarea fictiunilor artistice.
Ceea ce urmeaza subliniaza aceste coordonate teoretice inainte de a ne intoarce la proiectul Atlas Group. In consecinta, aspira la statutul unui studiu de caz in formarea critica de canoane in arta contemporana.”
(extras din “Fictiunea contemporaneitatii: Colectivitatea speculativa si transnationalul global”, Peter Osborne, 2010)

Aceasta prelegere este o premiera, editorul Radical Philosophy fiind pentru prima data in Romania.

Peter Osborne este profesor de Filozofie Moderna Europeana si Director al Centrului de Cercetare in Filozofie Moderna Europeana al Universitatii Middlesex din Londra si editor al revistei Radical Philosophy. Cartile lui includ “The Politics of Time: Modernity and Avant-Garde” (Verso, 1995), “Philosophy in Cultural Theory” (Routledge, 2000), “Conceptual Art” (Phaidon, 2002), “Marx” (Granta, 2005) si “Walter Benjamin: Critical Evaluations in Cultural Theory” (3 volume, Routledge, 2005). Scrierile sale despre arta contemporana includ contributii in Afterall, Art History, October, Oxford Art Journal, si cataloage pentru Manifesta 5 (San Sebastian, 2004), “Time Zones” (Tate Modern, 2004), “Zones of Contact” (2006 Biennale of Sydney), “The Quick and the Dead” (Walker Art Center, Minneapolis, 2009) si “Matias Faldbakken: The Shock of Abstraction” (National Museum of Art, Architecture and Design, Oslo/Ikon, Birmingham 2009). O editie spaniola a recentelor sale eseuri, El arte más allá de la estética: Ensayos filosóficos sobre el arte contemporáneo, urmeaza sa apara la CENDEAC, Murcia, in ianuarie 2010.

Raspunsul ICR

Posted in Secolul XXI by valentinaiancu on January 25, 2010

Problemele pe care Mircea Nicolae le face cunoscute intr-un raport foarte amplu si edificator pentru multa lume au impus, evident, un raspuns din partea ICR. Care este pozitia ICR vizavi de problemele  unui artist rezident 6 luni la Venetia? Se spala pe maini fara jena, nu se scuza pentru problemele pe care le-a intampinat Mircea acolo. Ba mai mult… artistul este acuzat de subiectivism etc. In cele din urma victima este vinovat. Pozitia ICR este de-a dreptul ridicola!!!

Cititi mail-ul de mai jos:

From: Roxana Cernea <info_icr (at)yahoo. com>
To: vlad nanca
Sent: Mon, 25 January, 2010 10:43:05
Subject: Rezidenta IRCCU Venetia – Precizari

Rezidenta la IRCCU Venetia pe durata Bienalei nu a fost desfiintata.
Precizarile Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia.

In legatura cu textul postat de dl. Mircea Nicolae sub doua titluri diferite (“rezidenta la icr venetia pe durata bienalei de arta a fost desfiinta[ta] ” si “raport de rezidenta la icr venetia – iunie/noiembrie 2009”), Institutul Cultural Roman aduce urmatoarele precizari:

“Raportul de rezidenta la ICR Venetia – iunie/noiembrie 2009” contine pozitia dlui. Mircea Nicolae privind colaborarea sa cu IRCCU Venetia in perioada 1 iunie–20 noiembrie 2009, cand a fost si beneficiarul unei burse de 1000 de euro/luna, conform statutului rezidentei.

Obiectivele si oportunitatile primei rezidente la Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia pe timpul Bienalei de Arta au fost specificate atat in anuntul dat publicitatii, cat si in regulamentul concursului, care a fost mediatizat din timp, prin variate modalitati de informare:

„Programul ofera posibilitatea unui artist plastic roman de a expune un proiect propriu, pe intreaga perioada a Bienalei de la Venetia, in Noua Galerie a Institutului. Castigatorul concursului va beneficia de o rezidenta care ii va permite sa se consacre unei activitati de conceptie si creatie, sa lucreze in mediul cultural si artistic italian, sa stabileasca contacte cu artisti, critici de arta, galeristi si colectionari italieni, sa creeze legaturi cu mediile profesionale specifice din Venetia si Italia. De asemenea, artistul castigator va intra in contact cu unele dintre cele mai importante colectii de arta moderna si contemporana din lume: Peggy Guggenheim Collection (Solomon R. Guggenheim Foundation), Ca’ Pesaro – Galleria Internazionale d’Arte Moderna, Palazzo Grassi si viitorul centru expozitional Punta della Dogana (François Pinault Collection).

Programul de rezidenta urmareste incurajarea modalitatilor novatoare de analiza si interpretare creativa a tematicii generale si a criteriilor Bienalei de la Venetia, precum si utilizarea, in proiectul expozitional, a maximei vizibilitati a spatiului pus la dispozitie (Noua Galerie a Institutului) .

Atat Institutul Cultural Roman cat si filiala sa de la Venetia au luat act de aspectele prezentate de dl. Mircea Nicolae in “Raport”, care se refera cu precadere la conditiile de locuit si la raporturile sale cu membrii echipei IRCCU Venetia in perioada 1 iunie–20 noiembrie 2009, exprimandu-si insa nedumerirea fata de absenta din “Raport” a unor minime precizari privind atat modalitatile prin care rezidentul a indeplinit obiectivele mentionate, cat si rezultatele rezidentei sale de sase luni la IRCCU Venetia, in contextul si pe durata celei de-a 53-a editii a Bienalei de Arta.

Rezolvarea unora dintre aspectele de natura logistica si organizatorica semnalate de dl. Mircea Nicolae se inscrie, de altfel, in demersurile comune ale Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Institutului Cultural Roman, Ministerului Afacerilor Externe si Uniunii Arhitectilor din Romania pentru o cat mai buna reprezentare a Romaniei la Bienala de la Venetia incepand chiar din acest an, cand se va desfasura cea de-a XII-a editie a Bienalei de Arhitectura.

In acest sens, unul din principalele obiective ale acestor demersuri este inscrierea Romaniei in sectiunea principala a Bienalei, “Partecipazioni Nazionali”(” Participari Nationale”), cu doua proiecte: unul gazduit de Pavilionul Romaniei din “Giardini della Biennale” iar celalalt de Noua Galerie a Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia.

Acesta a fost, de altfel, unul din obiectivele initiale ale infiintarii unei rezidente la IRCCU Venetia: inscrierea proiectului rezidentului in circuitul Bienalei. Acest obiectiv nu a putut fi indeplinit anul trecut din motive obiective, ceea ce nu inseamna ca a fost abandonat sau “desfiintat” . Astfel,  datorita eforturilor conjugate ale institutiilor mentionate mai sus si a raporturilor foarte bune pe care IRCCU Venetia le-a stabilit, in numele Romaniei, cu organizatorii italieni ai manifestarii, obiectivul va putea fi indeplinit chiar din acest an.

In consecinta, in evolutia fireasca catre intarirea semnificativa a prezentei Romaniei la una din cele mai prestigioase manifestari internationale in domeniul artelor vizuale, castigatorul concursului pentru proiectul ce va fi gazduit de Noua Galerie a IRCCU Venetia nu va mai avea statutul de rezident, ca in 2009, ci acela de autor al celui de-al doilea proiect cu care tara noastra va participa la Bienala de Arta, respectiv de Arhitectura de la Venetia. Autorul si proiectul sau vor avea, astfel, atat drepturile, cat si responsabilitatile reprezentantilor celorlalte tari participante.

Anuntarea noului concurs – comun pentru selectia celor doua proiecte nationale – va fi facuta publica in timp util, respectand criteriile specifice de eligibilitate atat in raport cu tematica generala a editiei din acest an a Bienalei de Arhitectura de la Venetia, cat si cu exigentele proprii fiecaruia dintre cele doua spatii expozitionale.

Astfel incat, in raport cu aspectele mentionate, afirmatiile domnului Mircea Nicolae reprezinta atat o grava dezinformare a opiniei publice, prin preluarea din surse neautorizate si prezentarea partiala sau deformata a unor informatii, cat si prin minimalizarea eforturilor, inclusiv financiare, ale institutiilor implicate in organizarea participarii Romaniei la Bienala.

Precizam deci ca rezidenta la IRCCU Venetia nu a fost desfiintata, ci se afla intr-un proces de elaborare a unui nou statut, in conformitate cu exigentele si regulamentul prestigioasei manifestari internationale, transformandu- se astfel in cel de-al doilea proiect cu care Romania va participa la Bienala.

In consecinta, cu atat  mai grava este acuzatia domnului Mircea Nicolae conform careia rezidenta de la IRCCU Venetia ar fi fost desfiintata ca urmare a unei presupuse incercari de a ascunde aspectele sesizate in “Raportul de rezidenta”. In acelasi context, sunt prezentate cu o clara intentie defaimatoare evenimentele organizate la Bucuresti si programul de burse si rezidente al Institutului Cultural Roman, atat prin personalizarea si generalizarea negativa a activitatii sale din 2009 ca rezident, cat si prin dezinformarea privind o asa-zisa desfiintare a rezidentei la IRCCU Venetia.

Opinia publica si mass media din Romania vor fi informate in timp util despre finalizarea demersurilor inter-institutional e amintite mai sus si despre modalitatile de inscriere si participare la concursul national pentru desemnarea celor doua proiecte cu care Romania se va prezenta la Bienala de Arhitectura din acest an (29 august – 21 noiembrie 2010). De asemenea, precizam ca dubla prezenta romaneasca va continua si in cazul Bienalei de Arta de la Venetia, respectiv incepand cu cea de-a 54-a editie, care se va desfasura in anul 2011.

Biroul de Presa al Institutului Cultural Roman



Rezidenta la ICR Venetia… descurajant!

Posted in Secolul XXI by valentinaiancu on January 22, 2010
Am citit un mail ravasitor pe incepem. Un artist, pe care intamplator l-am cunoscut acum un an, a avut o rezidenta la ICR Venetia in perioada iunie-noiembrie 2009. Teoretic in cultura lucreaza oameni educati sau cel putin aparent civilizati. Mai ales in institutele culturale care reprezinta Romania in strainatate. Dar, din nefericire, in aceasta tara totul merge ridicol de prost. Traim intr-o lume a valorilor inversate. Sunt ingrozita de ce-am citit despre “dedesubturile” proiectului “Young Romanian Art”. Cititi si voi….

— On Wed, 20/1/10, mircea nicolae wrote:
From: mircea nicolae
Subject: raport de rezidenta la icr venetia – iunie/noiembrie 2009

To: incepem@…

In anul 2009 am avut o rezidenta la ICR Venetia, pe timpul Bienalei de Arta. Am mers acolo cu un proiect ambitios si cu multe sperante si m-am intors acasa descurajat, dupa sase luni de experiente extrem de neplacute.
In mod normal as fi asteptat pana cand rezidenta de la ICR Venetia ar fi fost din nou scoasa la concurs pentru a publica un sumar al experientei mele, in ideea ca ar putea fi util candidatilor care ar fi mai bine informati despre conditiile de acolo.
Lucrul acesta avea sa se intample probabil in luna aprilie 2010.
Cu toate astea, de curand am aflat ca rezidenta pe durata Bienalei de Arta a fost desfiintata. Acesta este raspunsul ICR (nu stiu daca Bucuresti sau Venetia) la raportul pe care l-am trimis. Consider ca e cea mai proasta rezolvare care se putea da in acest caz. In loc sa sanctioneze pe cei in cauza, sa propuna si apoi sa implementeze niste solutii la problemele pe care le ridica raportul, ICR a ales sa stearga cu buretele intreaga chestiune.

Mai jos gasiti doua paragrafe preluate de pe pagina web a ICR:

1. LEGE nr. 356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român / Art. 3
j) încurajarea creaţiei tinerilor şi stimularea talentelor tinere în cultură, ştiinţă şi artă, acordarea de burse pentru studii în ţară şi în străinătate, de premii şi diplome, precum şi asigurarea altor forme de sprijin material;

2. Strategia ICR / Ce ne propunem

Crearea unor evenimente culturale de impact, calibrarea ofertei în funcţie de tipologia publicului străin, menţinerea echilibrului între simţul identităţii şi deschiderea europeană, schimbarea principiului de selecţie a autorilor şi produselor culturale în beneficiul formelor modernizate şi sincronice ale culturii române.

In mod evident, decizia luata de ICR in ceea ce priveste desfiintarea rezidentei pe timpul Bienalei de Arta de la ICR Venetia descurajeaza creatia tinerilor in domeniul artelor vizuale.

De asemenea, impiedica pe termen lung orice tentativa de a prezenta la ICR Venetia, pe viitor, orice evenimente culturale de impact, precum si calibrarea ofertei in functie de tipologia publicului strain, mentinerea echilibrului intre simtul identitatii si deschiderea europeana, schimbarea principiului de selectie a autorilor si produselor culturale in beneficiul formelor modernizate si sincronice ale culturii romane.

Pe scurt, ICR Venetia s-a asigurat ca in viitor nu va mai avea nici un fel de batai de cap cu situatii absolut jenante pentru institutie. In plus, prin aceasta decizie a reusit sa ascunda pentru inca o perioada buna de timp lipsa totala de profesionalism de care se face vinovata.

ICR Bucuresti, pe de alta parte, face conferinte despre noua lege a statutului artistului, judecand UAP ca ar incerca sa promoveze masuri disciplinare la adresa mediilor creative romanesti. E de vazut ce se va intampla daca inca unul dintre invitatii rezidentelor ICR din strainatate va face la un moment dat un raport negativ. Oare se vor desfiinta si acele rezidente?

Dar institutiile? Vor ramane pe loc, neschimbate, mai calme, mai linistite, pregatite sa ruleze cateva expozitii la pachet propuse de acelasi UAP pe care ICR incearca sa-l critice, dar pe care implicit il sprijina in orice demers, promovand expuneri jenante din punct de vedere estetic si conceptual, dar liric-caldute cu Romania frumoasa, cu Romania folclorica si cu Romania Crestin-Ortodoxa?

Mircea Nicolae

Raport despre rezidenta la ICR Venetia – iunie/noiembrie 2009

Logistica

Imediat dupa ce am castigat rezidenta, doamna Mihaela Dumitru, referent principal relatii, mi-a comunicat destul de abrupt ca ICR Venetia nu ma poate sprijini in nici un fel cu obiecte de birotica sau alte articole de acest tip. Am fost sfatuit sa imi aduc de acasa imprimanta si hartie, televizorul si dvd playerul pentru a arata lucrari video, sub pretextul ca ICR Venetia nu are aceste echipamente si nu ma poate sprijini in nici un fel in acest sens.

In plus, am intrebat daca e posibil sa mi se traduca un text de doua randuri, care era prezentarea lucrarii unuia dintre artisti. Mi s-a raspuns ca nu se poate.

Intreg personalul ICR Venetia vorbeste italiana si exista chiar un traducator al institutului. In plus, cand am ajuns la Venetia, in holul de la parter am vazut un televizor asezat pe un soclu. In mod sigur toate resursele pe care le cerusem erau deja acolo. Sprijinul ICR Venetia m-ar fi scutit de un efort fizic si banesc.

Viata profesionala

Ma asteptam ca respectivul context – bienala de arta – sa imi faciliteze intalnirea cu un colectionar, un curator, niste artisti interesanti, sau macar cu niste oameni inteligenti cu care sa pot vorbi despre arta din Romania. Ma asteptam ca expozitiile pe care le-am facut sa aiba un public specializat.

Am facut 14 expozitii pentru un public minuscul si rautacios. In medie, in fiecare zi intrau in jur de 10 oameni din galerie din care doi stiau poate cate ceva despre arta contemporana. Aceasta situatie era cauzata de faptul ca nu a existat pe parcursul celor sase luni nici un efort al ICR Venetia de a atrage un public specializat. Mi s-a spus simplu si sec de catre doamna Monica Joita, directorul interimar al ICR Venetia – ‘galeria e la strada, nu se poate sa nu ai vizitatori’.

Astfel, am fost expus in continuu comentariilor de tipul: Asta nu e Romania! Cine iti da tie bani sa arati numai lucrurile care iti plac tie? De fapt tu esti aici pe banii mei! (in conditiile in care si eu sunt cetatean roman si platesc aceleasi taxe). Si asta pentru ca specialistii si publicul avizat in trecere prin Venetia nu stiau nimic de initiativa mea.
Mai mult, mi s-a spus textual ca ‘ICR Venetia nu are nici o legatura sau relatie cu presa italiana’ si ca nu pot primi nici un ajutor din partea lor in acest sens.

Proiectul nu a fost comunicat nicaieri, lucru pe care l-am resimtit ca umilitor in conditiile in care am depus un efort banesc, fizic si intelectual considerabil ca sa le produc. Sentimentul recurent pe parcursul rezidentei a fost ca am facut proiectul degeaba, comparat cu asteptarile cu care venisem.

Singurele lucruri care au mers bine au fost cele care au tinut de propriile eforturi: productia expozitiilor, comunicarea proiectului in tara, lucru care l-a facut vizibil in presa culturala din Romania. La toate astea se adauga si documentarea expozitiilor.
(Mai tarziu doamna Monica Joita urma sa ma admonesteze pentru faptul ca am comunicat proiectul in tara si ca am vorbit despre statului sau marginal).

Ceea ce tinea de ICR Venetia – comunicarea proiectului, atragerea unui public avizat si interesat, crearea unei legaturi intre mine si mediul cultural italian a fost un esec lamentabil. Institutia nu a facut nici un gest pentru a incerca macar sa satisfaca aceste cerinte de baza, parte din misiunea unei organizatii de promovare a culturii romanesti peste hotare.

Publicul predilect al institutului era format dintr-o serie de 100 de oameni peste 60 de ani care locuiau in apropiere si care erau ademeniti de fiecare data cu ajutorul mancarii si bauturii. Exact aceiasi oameni apareau la toate evenimentele si ma indoiesc ca erau vreun pic interesati de ceea ce se intampla. Ca dovada, am refuzat sa fac vernisaje la fiecare expozitie, nu am dat mancare si oamenii respectivi nu au venit niciodata sa vada ce aveam de aratat.

Explicatia doamnei Monica Joita este ca Venetia nu este un oras cu populatie romaneasca si in consecinta nu are un public. Lucru de altfel fals, pentru ca pe perioada sederii am vorbit cu foarte multi romani – chelneri, salahori, spalatori, ingrijitoare, etc – care lucrau si locuiau in Venetia si care, spre surprinderea mea, erau de fapt foarte interesati de evenimente culturale romanesti. In plus, in Mestre, orasul de pe uscat de langa laguna, exista o comunitate de romani.

Mai departe de toate astea, consider ca un eveniment de arta contemporana nu are acelasi public ca si o seara de poezie sau o lansare de carte. Intr-un oras cultural si cosmopolit ca Venetia, un oras in care 50 % din populatie sunt oameni in trecere care stau acolo cel mult o saptamana, publicul oricarui institut cultural local (cel elvetian, cel german, de pilda) este format fie din specialisti, fie din persoane interesate in mod precis de subiectul tratat de eveniment, fara a lua in nici un fel in considerare componenta nationala sau etnica.

Pe scurt, fiecare eveniment are publicul sau, pe care institutele respective cauta in mod activ sa il atraga, spre deosebire de ICR Venetia, care nu face nimic in acest sens. Pretextul ar fi lipsa banilor, dar din punctul meu de vedere este vorba de o sincera si asumata lipsa de interes.

Accesul in institut

Prin contract, mi s-a pus la dispozitie o camera cu doua paturi, in care urma sa locuiesc. Mi s-a spus ca nu pot primi pe nimeni la mine in camera. Voiam sa gazduiesc pe cei cativa artisti care faceau parte din proiect si care aveau mijloacele sa isi plateasca singuri transportul pana acolo.

Pentru a-i putea primi trebuia de fiecare data sa cer acordul doamnei directoare. Cu toate astea, de mai multe ori domnul Florian Dumitru – cu functia de administrator, sofer si barcagiu, m-a oprit de cateva ori pe hol indignat spunandu-mi ca daca am ceva de discutat, sau daca exista vreo cerere, sa o adresez dansului sau sotiei dansului, Mihaela Dumitru, in nici un caz doamnei directoare.

Acesta a fost unul din multele momente in care am avut impresia ca directorul executiv al institutiei este dansul si nu doamna director interimar.

Alta data am venit acasa noaptea, pe la ora 1.30 si din greseala am trantit usa de la intrare. In seara zilei urmatoare dnul Dumitru a venit la mine in camera sa ma traga la raspundere spunandu-mi ca ‘era camera de supraveghere deschisa si are si sunet si m-ai sculat din somn’.

Cu alta ocazie, nu eram in institut si unul dintre putinele cunostinte pe care reusisem sa mi le fac de unul singur in Venetia, un curator independent local, a intrat in institut incercand sa aiba o intalnire cu mine. Pe hol a dat de domnul Dumitru, care l-a agresat verbal si l-a dat afara, intrebandu-l furios ce cauta acolo.

Toate acestea erau justificate prin faptul ca ICR Venetia ar fi fost misiune diplomatica, pamant romanesc si ca din punct de vedere legal nu e posibil sa primesti cetateni straini, lucru de altfel fals, pentru ca ICR Venetia nu are acest statut din punct de vedere legal.

Sanatate mentala

Cred ca ICR Venetia este singurul loc romanesc din lume (desi poate mai exista si altele) in care ceea ce intelegem drept comunism romanesc supravietuieste inca. Exista acolo un cadru mental, o schema comportamentala, un cod estetic realist socialist si un mini-aparat de represiune care foloseste aceleasi mijloace – accesul la hrana, baie, cazare – ca si unelte de control. Poate ca suna bombastic si facil, insa nu e o gluma.

Am trait timp de sase luni intr-un climat de sectie de politie. Am fost tras la raspundere in mod constant de catre dnul Dumitru si dna Dumitru, de multe ori pentru lucruri absolut minore si fara nici o relevanta, cum ar fi incidentul cu trantitul usii. De fiecare data cand m-am intalnit cu dansii pe hol, in institut, mi-au facut observatie, sau pur si simplu m-au ignorat, acesta a fost singurul mod de a interactiona. Am fost tratat ca o persoana fara discernamant si fara putere de decizie proprie, as zice chiar si fara demnitate personala.

In luna iunie, la cinci minute dupa o discutie cu doamna Joita, cu Alexandru Damian si Mihaela Dumitru legata de lucrarile care ar trebui expuse si cele care nu, dnul Dumitru a venit imediat la mine sa ma traga la raspundere. Motivul sau era faptul ca am venit prea tarziu la birou. Din cauza ca discutia s-a prelungit mai mult decat orele de lucru ale biroului ICR Venetia, dansul nu a avut ce sa manance in ziua respectiva pt ca dna Dumitru era la discutia cu mine si cu ceilalti. Mi-a pus in vedere ca nu cumva de acum incolo sa mai convoc asemenea discutii dupa orele 11. Tonul a fost violent si categoric.

Cu timpul am invatat sa imi fie frica de personalul administrativ.

S-au purtat cu mine de parca le-as fi apartinut, doar pentru ca stateam in institut, lucru care mi se pare jignitor. Cu timpul, acest lucru a agravat disconfortul pe care il simteam deja din cauza functionarii proaste a proiectului in ceea ce priveste publicul si comunicarea.

Mai mult, atitudinea administratiei m-a facut sa cred ca ma urasc la nivel personal, pentru ca de fiecare data comportamentul lor a fost dispretuitor si autoritar. Niciodata nu au fost cu adevarat politicosi si nici nu am simtit vreun moment ca se gandesc vreun pic la nevoile mele reale – multe din ele tinand de nivelul supravietuirii si bunului simt, cum se va vedea mai departe.

In jur de 15 octombrie, cand incepuse sa fie foarte frig, dnul Dumitru a venit la mine in galerie sa imi spuna ca nu o sa dea drumul la caldura pentru ca e criza si nu sunt bani de intretinere. In aceeasi seara a venit sa ne faca observatie in legatura cu un lucru pe care nu mi-l amintesc – era imbracat doar in sort si cu un tricou. Eu eram imbracat foarte gros – purtam doua tricouri, o bluza cu maneca lunga si un hanorac cu gluga pusa pe cap, pentru ca la mine in camera era la fel de frig ca afara, unde temperaturile se apropiau de 0 grade. Era clar din tinuta dansului ca in apartamentul in care locuieste daduse drumul la caldura si ca facea economie exclusiv in camerele in care locuiam eu, bursierii si cei de la bienala.

Sanatate corporala

Sase luni de zile am avut acces doar la mancare din frigider, lucru care m-a facut sa slabesc cateva kilograme. Venetia e un oras extrem de scump si in fiecare luna am cheltuit in jur de 400 euro pe mancare. Sa mananci in fiecare zi la restaurant, in lipsa unei bucatarii, era practic imposibil.

Apoi am avut 15 zile de inghet la mine in camera, unde era frig ca afara, la sfarsitul lui octombrie. Am racit, cu febra. Au urmat 15 zile de antibiotice luate tot in frig, de dormit cu toate hainele pe mine, spalat cat mai rar ca sa nu racesc si mai rau. Jumatate din luna octombrie si luna noiembrie le-am petrecut in frig in galerie, inghetandu-mi genunchii, imbracat cu toate hainele de iarna pe mine.

In luna noiembrie nu m-am spalat aproape deloc, pentru ca dupa cele cateva saptamani de raceala mi-a fost teama sa ma spal cu apa rece care curgea la dus, in locul apei calde. In luna noiembrie am rugat-o pe doamna Mihaela Dumitru sa ii spuna domnului Dumitru sa dea drumul la apa un pic mai calda in camera de dus in ziua aceea, pentru ca voiam sa ma spal. Acela a fost momentul in care m-am spalat pentru prima data in luna respectiva.

Timp de 6 luni am trait o continua lupta de supravietuire. La inceput nu mi-am dat seama ca lipsa mancarii calde si a unui loc in care sa ma pot spala cum trebuie o sa ma afecteze in asemenea masura. In timpul verii, cand erau in jur de 8-10 persoane care se bateau pe singurul dus pus la dispozitie, inca imi spuneam ca neplacerile respective vor disparea in timp. Aceasta chiar in conditiile in care era greu sa te speli pana si in luna iulie cu un dus care aproape ca nu curgea, din cauza caruia igiena corporala completa dura in jur de 40 de minute pana la o ora, cu rezultate aproximative.
Cand a venit anotimpul rece si au aparut si problemele cu temperatura, lucrurile au ajuns la limita exasperarii, pentru ca nu stiam cum sa supravietuiesc intr-o camera in care nu puteam sa stau pentru ca era prea frig, luptandu-ma in acelasi timp cu o stare de sanatate psihica si fizica foarte dificila, fiind infometat si complet descurajat.

La intoarcerea acasa am mers la dermatolog pentru ca de doua luni de zile aveam o iritatie pe toata pielea corpului care ma manca ingrozitor. O serie de bubite la incheieturile mainilor, intre degete, pe piept si pe burta imi aparusera in ultima perioada de rezidenta. Doctorul mi-a raspuns sec ca am raie si mi-a prescris un unguent pentru a scapa de ea.

In momentul acela mi-am dat seama ca in afara de mizeria sufleteasca in care fusesem constrans sa traiesc, in afara faptului ca ma imbolnavisem, racind in noptile friguroase de la inceputul iernii, mai sufeream si de aceasta boala care in ultimele luni ma exasperase cu mancaturile ei continue.

Situatia economica

Am derulat proiectul din banii de rezidenta, dar si din banii imprumutati de la mama mea. Dansa mi-a imprumutat 1500 euro cu care am platit transportul dus-intors si am cumparat o camera foto Canon care costa in jur de 600 euro, pentru a putea documenta corect expozitiile. Din cauza cheltuielilor mari, nu am reusit sa returnez in intregime banii imprumutati, ramanand cu o datorie de 500 de euro pe care trebuie sa ii dau inapoi mamei mele.

Increderea in partenerul de proiect – ICR Venetia

Inca din momentul comunicarii rezultatului selectiei juriului au aparut suspiciuni cu privire la tratamentul pe care il aplica ICR artistilor cu care lucreaza.

Mai precis, Erwin Kessler mi-a comunicat telefonic faptul ca juriul ar vrea sa ma aleaga pentru rezidenta. Dar ca in opinia sa proiectul ‘globuri de sticla’ e ‘un proiect prost, foarte prost’. L-am rugat sa dea niste argumente pentru aceasta opinie, dar dansul mi-a raspuns doar ca forma in care am ales sa tratez problema respectiva e ‘o forma proasta, chiar nu inteleg de ce ai ales asa ceva’. Din cate stiu, manualele de pedagogie vorbesc foarte clar despre faptul ca o judecata de valoare nu trebuie formulata ca un feedback negativ cu aspect punitiv si ca macar, daca lucrul asta se intampla, ar trebui date niste argumente reale si utilizabile – in afara unui dezgust personal exprimat intr-un mod prea putin elegant.

Dupa ceva timp am aflat ca de fapt Erwin Kessler era in favoarea candidaturii familiei Zidaru pentru respectiva rezidenta. Era de asemenea foarte nemultumit pentru ca juriul international nu era interesat de aceasta candidatura, motiv pentru care si-a permis sa faca aprecieri absolut negative fara sa dea nici o explicatie.

In consecinta, dansul mi-a cerut sa prezint inca un proiect de candidatura, altul decat globuri de sticla, pana in ziua urmatoare la ora 10.30. In Romania era 16.30 seara. Am incercat sa argumentez faptul ca ideea pentru proiectul propus a venit in urma unor lecturi despre istoria orasului Bucuresti care au durat in jur de patru ani de zile si ca un proiect de rezidenta nu se face peste noapte. Cu toate astea, mi s-a cerut in continuare acest lucru.
Am depus inca trei proiecte care au fost toate acceptate.

Unul dintre ele se numea Muzeul Artei Tinere, fiind un proiect curatorial pe care l-am si desfasurat pana la urma, sub alt nume.

La o saptamana dupa ce acest proiect fusese aprobat de ICR Venetia, am inceput sa strang material pentru cele 14 expozitii pe care urma sa le organizez, anuntand o parte din artistii pe care ii consider interesanti de aceasta oportunitate, care la momentul respectiv mi se parea extraordinara.

Anuntul meu a fost primit cu entuziasm de catre artisti.

Dupa inca o saptamana doamna Mihaela Dumitru, referent ICR Venetia, m-a sunat spunandu-mi ca proiectul nu se poate face. Deja anuntasem o buna parte din artisti. Vestea nu a fost justificata sau argumentata intr-un mod credibil. Mi s-a explicat ca nu pot cheltui bani pe transportul lucrarilor altor artisti, in conditiile in care ICR Venetia cunostea in mod clar faptul ca urma sa inchiriez oricum o duba pentru transportul expozitiei mele – globuri de sticla, costul transportului fiind acelasi cu duba goala sau plina cu lucrari.

In plus, pana in acel moment nu facusem niciodata un proiect de o asemenea anvergura si angajamentul meu, chiar si verbal, fata de artistii invitati era un lucru important, facandu-ma responsabil in fata lor de o asemenea promisiune. ICR Venetia nu a schitat nici un gest prin care sa ia la cunostinta faptul ca prin refuzul lor ma discreditau in fata colegilor mei de breasla. Cu lejeritate si-au luat mai intai un angajament, ca apoi sa aiba un comportament absolut neserios din punct de vedere profesional.

Dupa inca o saptamana mi s-a comunicat din nou, fara nici o justificare, ca intre timp ICR Venetia a analizat problema si ca pot merge mai departe cu proiectul.

Toata aceasta situatie a accentuat cantitatea de stres la care eram supus oricum. Problemele logistice legate de transport, impachetare, strangerea si selectia lucrarilor erau foarte solicitante, desfasurandu- se intr-o singura luna pentru un lot de 51 de lucrari care cuprindeau 350 de obiecte, in jur de 4 m cubi de material, adunate de la 33 de artisti tineri din Brasov, Cluj, Iasi, Timisoara si Bucuresti.

Mai departe, cu greu am obtinut de la ICR Venetia permisiunea de a lipi pe pereti pozele din expozitii, refuzand astfel sa le agat cu un lant de fier de simeza asa cum mi s-a indicat in contract – o metoda absolut arhaica de expunere, care ar fi facut imposibila orice incercare de a transforma galeria intr-o ambianta cat de cat estetica.

Pe parcursul sederii la Venetia, administratia ICR mi s-a parut a fi imposibila de abordat la nivel uman si profesional, din motivele de mai sus. M-am resemnat rapid, in momentul in care comportamentul dansilor indica in mod clar faptul ca nu vor sa faca nimic pentru mine, urmand sa ma descurc singur cum pot.

Singura persoana care parea accesibila a fost doamna directoare Monica Joita, care pentru un timp a fost singurul functionar ICR, in afara de Alexandru Damian, care a afisat un comportament civilizat, politicos si deschis fata de mine.

Lucrurile aveau insa sa se schimbe in luna septembrie, cand, obosit fizic de lipsa mancarii calde, impreuna cu Cristina David si Alexandru Bounegru am semnat o cerere de acces la una dintre bucatariile ICR Venetia pentru trei ore, odata pe saptamana. Doamna directoare a raspuns la cererea noastra spunandu-mi ca am scris lucruri nefavorabile in presa romaneasca despre ICR Venetia si ca daca doreste, poate sa ma trimita acasa. Am primit niste amenintari ca raspuns la o cerere cu caracter aproape umanitar. Sase luni de zile am mancat doar alimente din frigider, iar Venetia nu e un oras in care sa poti sa mananci in fiecare zi la restaurant, chiar daca ai o bursa, incat cererea era justificata. In momentul in care mi-am dat seama ca argumentele dansei nu privesc problema semnalata in cerere ci sunt motive cu totul aleatorii folosite pentru a ma intimida, mi-am pierdut orice incredere in personalul ICR Venetia.

In ultima saptamana de rezidenta, am rugat-o pe doamna Monica Joita, director ICR Venetia, sa imi semneze actele de inventar pentru lucrari, care imi trebuiau pentru vama. Dansa a folosit acest prilej pentru a-mi pune o intrebare extrem de incomoda in situatia data: ‘Daca ai fi avut ocazia sa vezi, ca intr-un film de Hitchcock, cum urma sa fie rezidenta ta la Venetia inainte de a scrie proiectul, ai mai fi trimis aplicatia?’ Am incercat sa evit raspunsul, pentru ca dansa era perfect constienta de situatia mea si nu facuse aproape nimic pentru a o ameliora. Dupa cateva ezitari am raspuns ‘nu’.

Dansa a mai spus ca functia de director arata bine pe dinafara, dar ca nu e asa usoara cum pare. Mi se parea incredibil ca doamna director ICR Venetia mi se plange mie de slujba pe care o are, mai ales in conditiile in care imi facuse destul de mult rau si nu aveam senzatia ca are dreptul sa imi faca confidente de acest fel.

Exista insa o alta motivatie a intregii discutii, pentru ca a mers mai departe spunandu-mi ca este nemultumita de faptul ca rapoartele rezidentilor merg direct la ICR Bucuresti si ca ICR Venetia nu le vede niciodata.

In acel moment dansa mi-a propus sa avem o discutie in privat legata de raspunsul meu. Dar nu atunci, pentru ca nu avea timp, ci peste cateva zile. Cand am revenit pentru a avea aceasta discutie, desi o gaseam umilitoare si inutila, dansa mi-a spus ca are alte aranjamente si nu are timp. In ultima zi de rezidenta am preferat sa imi impachetez in liniste lucrarile si sa plec acasa.

Un hotel la Venetia: ICR

In contextul in care eu treceam prin diverse greutati legate de nevoile cele mai primitive, cum ar fi sa mananc, sa ma spal, sa stau intr-o camera in care sa nu imi fie frig, pot spune ca am observat si alte lucruri din acea institutie care nu privesc in mod direct rezidenta mea. In primul rand, toata vara apartamentele libere din institut au fost ocupate de diversi oameni, dintre care as putea mentiona familia extinsa a doamnei Vlasceanu si familia domnului Dumitru, fiind vorba de rude indepartate, in total in jur de 10 persoane care au locuit in institut in cele mai bune conditii, poate mai mult de doua saptamani fiecare.

Apoi, au mai existat si ocazionalii domni diplomati cu insotitoarele lor, pe care nu le-as putea numi sotii sau iubite. Au existat si alti oameni care au locuit acolo fara sa aiba vreo legatura cu programele ICR Venetia, sau cu cultura romana in general.

ICR si UAP

In repetate randuri au intrat in galerie diversi artisti plastici romani, in general sculptori sau pictori care mi-au pus intrebari in legatura cu spatiile expozitionale ale ICR Venetia. Le-am raspuns ca am ajuns acolo prin concurs public, dar dansii erau mai mult interesati de spatiile de la etaj, trei camere destul de mari, un spatiu interesant.

Dupa mult timp am aflat ca nu exista nici un fel de concurs public pentru acele spatii si ca in general se ajunge acolo in functie de niste ‘recomandari’ . Acesta este numele oficial al modalitatii prin care spatiile ICR Venetia pot fi accesate de catre artistii respectivi.

As adauga si ca intreaga activitate expozitionala de la etajul 1 al ICR Venetia consta in tablouri cu vaze cu flori, peisaje impresioniste ale vietii la tara, in paralele sentimental- siropoase intre Roma si Bucuresti absolut nule din punct de vedere al artei fotografice si din multe alte lucruri pe care le-as putea inscrie in trei categorii – Romania frumoasa sau foarte frumoasa, religia ortodoxa ca fetis cultural vazuta prin ochii unui credincios bigot, pictura de sevalet cea mai fals lirica si cea mai retardata cultural posibil.
Toate aceste expozitii erau insotite de muzica populara, care timp de sase luni de zile, cat am stat acolo, se auzea pe intreaga strada, de la ora 10 dimineata pana la ora 18 seara, cu difuzoarele date la maxim. Aceasta era modalitatea principala de a atrage public la etajul 1.

Intr-o discutie cu Aurora Fonda, curatoarea pavilionului Sloveniei la Venetia, am aflat de la dansa ce cred ceilalti operatori culturali despre ICR Venetia. Incercam sa o intreb cum as putea aduce public in galerie pentru a vedea expozitiile pe care le organizam. Dansa a raspuns ca ICR Venetia are niste spatii interesante si bine plasate, dar ca dansa nu merge niciodata la evenimentele ICR Venetia pentru ca i se par triste si pur si simplu inutile.

Barca ICR Venetia

Singurul lucru pe care ICR Venetia l-a facut pentru mine a fost sa imi ofere o calatorie dus-intors cu barca institutului, numita ‘Maiastra’, probabil dupa o lucrare a lui Brancusi, de la debarcaderul de langa Piazzale Roma pana la institut.

In ziua de plecare din luna noiembrie, cu barca plina de lucrari, am fost opriti de politia venetiana pe apa. Politistul s-a uitat la noi pentru o clipa si apoi a exclamat – ‘Dar v-am mai oprit odata si anul trecut, tin minte barca asta!’ In final s-a dovedit ca in afara de rachetele de semnalizare care erau expirate si care nu erau probabil o contraventie majora, actele barcii nu erau in regula. Armatorul barcii nu era ICR Venetia, in asa fel incat, din cate am inteles, barca avea un talon de inmatriculare din care nu reiesea ca ar fi apartinut institutului.

Domnul Florian Dumitru, administrator, sofer si barcagiu, a dat telefon unui consul roman, poate de la Milano si acesta a reusit sa ii convinga pe politistii italieni sa nu ne amendeze – suma era in jur de 2700 euro. Pe tot parcursul conversatiei, desi era in culpa, domnul Dumitru a pastrat un ton si o atitudine jignitoare fata de autoritati, pretextand ca e de la ambasada si ca politistii nu ii pot face nimic.

Concluzie

Am facut un proiect care onoreaza institutia ICR Venetia, lucru dovedit si prin faptul ca de curand am fost contactat de ICR Bucuresti si mi s-a adus la cunostinta ca proiectul ‘Este reprezentativ pentru incercarea ICR de a promova arta tanara romaneasca peste hotare’.

Cu toate astea, comportamentul ICR Venetia fata de mine a fost de multe ori descurajant si umilitor, cum reiese de mai sus. Din punct de vedere profesional, in ciuda oportunitatii extraordinare oferite de proximitatea bienalei de arta, am ramas izolat, expus doar interactiunii aleatoare cu turistii care treceau din intamplare prin fata galeriei.

Nu am cunoscut nici un specialist interesant, nici un curator si nu am identificat cu ajutorul proiectului nici o oportunitate de dezvoltare profesionala ulterioara. Contactele pe care le-am dobandit au fost rodul propriei mele incercari de a cunoaste mediul profesional local si de multe ori nu am ajuns sa am discutii semnificative. Nu pot spune ca de unul singur am reusit sa am acces la jucatorii locali importanti de pe scena artei contemporane.

M-am intors acasa complet descurajat in ceea ce priveste posibilitatea de a pune in aplicare un proiect in parteneriat cu o institutie publica. De asemenea, in urma acestei experiente sunt complet descurajat apropo de propria persoana, pentru ca sase luni de dificultati pe toate planurile m-au epuizat fizic, psihic, economic si ca o consecinta, poate chiar si creativ.

Dupa acest proiect raman cu datorii de 500 de euro catre mama mea pe care nu pot sa le acopar pentru ca momentan nu am nici o slujba si nici un venit.

Am mers la Venetia cu un fond de depresie legat de istoria mea afectiva, care a fost agravat de stagnarea si disconfortul trait de pe parcursul celor sase luni de zile. Activitatea mea artistica este singurul lucru pe care il pot face cu o oarecare eficienta. In conditiile in care viata mea profesionala a fost ingradita intr-o masura incredibila prin dificultati si lipsuri penibile, m-am intors acasa cu ganduri suicidale mai degraba decat implinit profesional si cu ganduri luminoase despre viitorul meu ca artist. Rolul de promotor al artei tinere din Romania mi se pare acum absurd, dureros si ridicol.

Viitorul

ICR Venetia e pe cale sa obtina anul acesta administrarea pavilionului Romaniei de la Bienala de Arta. In plus, va exista o persoana din institut in juriu. Aceasta va judeca proiectele artistice din punctul de vedere al viabilitatii logistice si practice.

Cum a fost posibil?

Posted in expozitii by artistiromani on January 22, 2010
Expozitia taberei de pictura cu tema « Holocaustul in Romania » din august 2009, Borsec, judetul Harghita.
 
18 ianuarie – 7 februarie 2010, Cafe Verona, Carturesti, str. Arthur Verona, nr. 13, Bucuresti.
 
Vernisaj : 27 ianuarie 2010, orele 18:30.
 
Artisti : George Anghelescu / Mariana Cimpeanu / Ioana Gorzo
 / Adrian Popescu / Adrian Preda / Oana Sfetcu / Simona Vilau
 
  
O tabara cu tematica “impusa”
 
Reunirea acestor lucrari, cu autori si stiluri atat de diverse, nu este o intamplare.
Expozitia este dedicata memoriei victimelor Holocaustului din Romania. 
In 2005, o rezolutie a ONU a stabilit ca 27 ianuarie sa marcheze 

“Ziua internationala de comemorare a victimelor Holocaustului”. La 27 ianuarie 1945, armata sovietica a eliberat lagarul de la Auschwitz, ziua devenind astfel simbolul reculegerii omenirii in amintirea exterminarii celor 6 milioane de evrei, peste 300 000 de romi si alte victime nevinovate ale barbariei Germaniei naziste, a aliatilor sau colaboratorilor lor.
Expozitia este rezultatul participarii a 7 artisti plastici, in perioada 03-16 august 2009, la tabara de creatie de la Borsec. Evenimentul a avut loc din initiativa pictoritei Sarah Einik si a fost posibil prin stradania Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel” care, in colaborare cu Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania si cu sprijinul oferit de Oracle Romania, a derulat un proiect experimental de redare cu mijloace artistice a unei imagini sau viziuni nou create despre un fragment de istorie recenta a Romaniei. 
                                                                                                         Text de Alexandru Florian, director executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” 

Publica si tu/ ateliere pentru copii/ sambata

Posted in muzee by artistiromani on January 20, 2010

Publica si tu!
Ateliere de grafic design pentru copii

MNAC, Calea 13 Septembrie, Bucuresti

Sambata, 23.01.2010. 14h00 (prezentarea proiectului)
………………………….
MNAC in colaborare cu Graphic Design Museum Breda, Olanda, organizeaza in perioada ianuarie-octombire 2010, Publica si tu! – un program conceput special pentru copiii intre 8 si 14 ani.

Cum se desfasoara atelierele?

Ce semnificatie pot avea literele si culorile? De ce o cutie de lapte are culoarea albastra si nu violet? Ce sugereza mai multe tipuri de litere pe un afis de film?, etc. Copiii descopera ce anume este grafic designul si la ce foloseste.

La MNAC, copiii publica singuri si lucreaza ca designeri. Copiii sunt primiti într-un spatiu special amenajat in muzeu, unde un asistent/educator  le ofera o scurta prezentare si le da o mapa de lucru. Apoi copiii se apuca de treaba.  In spatiu, lucrarea lor este publicata  pe perete si pe panourile publicitare. Copiii isi pot alege fonturile, culorile, pictogramele si formele pentru designul lor. Prefera sa-si publice lucrarea digital? Foarte bine! Un perete este rezervat pentru proiectii. Copiii se aseaza la un computer, aleg formele, culorile si literele dintr-o banca de imagini, fac o lucrare si o publica pe internet.
…………………………..

Numarul maxim de participanti: 30 persoane
Atelierele au loc in fiecare sambata de la ora 11.00

Detalii suplimentare si inscrieri la tel.: 021 3189137 sau prin e-mail:irina.radu@mnac.roinfo@mnac.ro.

………………….

Cu sprijinul: Ambasadei Regatului Tarilor de Jos la Bucuresti