Expozitie, Spitalul Al. Obregia

Dumincă, 2.11.2008, în curtea spitalului Alexandru Obregia (fostul Spital Nr 9), în faţa secţiei 1 Psihiatrie va avea loc o expoziţie de artă mai puţin obişnuită pe la noi. Între 12 şi 16 pot fi văzute aici lucrările pacienţilor internaţi în secţia IV Psihiatrie, salonul de supraveghere, şi au fost făcute în timpul programului de Terapie Ocupaţională, realizat de studenţi ai Facultatii de Psihologie şi Stiinţele Educaţiei şi alte persoane în strânsă colaborare cu Direcţiunea spitalului.

Mi se pare un eveniment foarte ineteresant. Am văzut câteva experimente de acest gen reuşite. Mulţi oameni cu probleme psihice au potenţial creativ foarte mare. Îmi amintesc că, în anul IV de facultate am făcut un experiment. O propesoară ne-a proiectat lucrările unor bolnavi psihic dintr-un spital din Elveţia, fără să ne spună despre ce este vorba şi ne-a pus să le comentăm. Nimeni nu şi-a dat seama că este vorba de un experiment, de “artişti” bolnavi psihic.

‘Feminism, feminitate?’ – Targ de arta contemporana World Trade Center, 21-23 noiembrie 2008

Bucuresti, 27 Octombrie 2008 – Plasat in continuarea traditiei celor 19 editii ale targului de arta contemporana SHOPART, organizate de World Trade Center Bucuresti in perioada 2002-2005, targul este deschis galeriilor de arta, artistilor plastici absolventi de institute de arta si studentilor din anii terminali ai acestor institute.

Prin intermediul unor moduri de abordare, atitudini, forme, medii de expresie de o mare diversitate, arta feminina a prezentului ridica intrebari incomode: de la trupul ca sediu al adevarului despre oprimarea patriahala, pana la temele post moderniste ale disolutiei cunoasterii si instabilitatii adevarului, de la contestarea metanaratiunilor occidentale despre stapanirea naturii si progres (apanaje ale dominatiei masculine) pana la caracterul destructiv al stiintei si tehnologiei si complicitatea noastra la suferinta umana.

Diagnosticul climatului social si cultural se asociaza cu critica virulenta a publicitatii din mass-media, din comert, cinematografie, reviste şi filme porno, spoturi pe Internet si chiar industria modei ce exploateaza erotismul feminin, in calitatea lor de produse ale culturii de masa.

« Feminism, feminitate ? » este, in momentul de fata, singura manifestare de tip targ de arta contemporana din Romania.

Dana Lizac
http://www.wtcb.ro

Pentru cei care doresc sa participe ca expozanti, formularul de participare poate fi descarcat aici.

FRESH DRAWINGS SINCE 2006

Alexandru Rădvan: “satanist pervers”

 

Recenta expoziţie organizată la Bochum de Anaid Art Gallery a lansat un nou scandal mediatic – e drept de mici dimensiuni comparativ cu poneiul roz cu zvastica pe fund şi România-vagin a lui Levente. De data asta, lucrarea Omagiu lui Iuda, semnată de Alexandru Rădvan l-a trasformat pe acesta nici mai mult nici mai puţin decât într-un  ” satanist pervers”. Cine decide valoarea? Atenta 3. “Criticii de artă consacraţi” de aici acuză expoziţia lui Rădvan şi Tara de la Bochum de perversiune, lipsă de valoare etc. În ce calitate fac aceste afimaţii? De privitori. Se scandalizează nişte simpli privitori, care au primit funcţii de moderatori TV. Nu o să-i mai critic pe experţii în artă de la Antena 3, pentru ca Mihai Goţiu le-a dat o replică suficient de pertinentă aici.

Puteţi vedea lucrările lui Rădvan aici: http://radvanpainting.blogspot.com/

Fake Biennial Bucharest, Anca Benera

 

O prezenţă “obligatorie” în arta contemporană din Bucureşti este Anca Benera, un artist vizual cu o capacitate creativă enormă care a reuşit sa umple galerii, muzee sau chiar oraşul cu interpretari aduse spaţiului public:pin-urile din Parcul Kisseleff- “Network”, ‘gustul’ local în “Balkan Fragrance”.

Umorul urban, bine ancorat în realitatea momentului,  rămane central pentru lucrările sale, vizibil in: “Rabbit’s Game” (un joc criminal), “Freacă Menta” (“Rubbing mint”), “Glove for one finger”.

‘Intervenţia’ sa la Bienala Tinerilor Artisti cu propria incluziune a unei bienale – “Fake Biennial Bucharest” – transformă Bucureştiul într-un creator involuntar şi, în ipostaza asta, credibil, de artă. Orasul deja host pentru două bienale care au loc in acelasi timp mai absoarbe astfel înca una, care poate sa convingă publicul. Erwin Wurm, Daniel Buren sau Jeff Koons “semnează” niste lucrari care se deduc printr-o morfologie vizuala ca stil propriu fiecăruia, lucrări găsite şi izolate în continua “re-constructie” a oraşului.   

‘Replica’pt lucrarea lui Andrei Cădere mi se pare deja un icon. 

 

  – bastonul lui Cădere, o coadă de mătură în viziunea Ancăi Benera

 

 

Site-ul creat impreuna cu Arnold Estefan – http://www.conjoint.ro/  aduce ca spaţiu de portofoliu un mediu neverosimil dar care exprimă personalitatea artistului.

Action Art în muzeu: Andrei Cădere – “Peinture sans fin”

 

Andrei Cădere (1934-1978) este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai artei conceptuale. Prin manifestările lui  performative a încercat să depăşească limitele spaţiale impuse de muzeu sau galerie. În 1967, a plecat la Paris, şi devenit cunoscut rapid în lumea artelor unde şi-a făcut intrarea printr-o strategie de “parazitare”. Se afişa la vernisaje şi evenimente, unde nu fusese invitat cu o bara de lemn în spate. Trasee calculate, dicuţii cu cetăţenii – toate construiesc o lume artistică în permanentă mişcare – action art. A conceput o permanentă legătură între artă şi viaţă.

 

 

Cădere era permanent însoţit de o bara de lemn rotund, formată din segmente colorate în două sau trei culori. Asamblarea bării o facea după un sistem elaborat de permutări ce conţineau invariabil o eroare. Era nedesparţit de aceste opere bizare, care, în timp au devenit emblematice pentru Cădere.

Muzeul Naţional de Artă Contemporană expune din  octombrie, o  retrospectivă Andrei Cădere – Peinture sans fin, concepută de Karola Graesslin, Aristid Ihle şi Bernard Marcelis care a fost prezentată în prealabil în Germania şi Franţa. Curatorul expoziţiei de la MNAC, Magda Radu a regândit selecţia şi display-ul pentru spaţiul Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. Este foarte greu să aduci în muzeu opera unui artist cu o puternică latură performativă. Privite separat de acţiunile artistului, barele de lemn îşi pierd din farmec, şi mai ales di semnificaţie.  Expoziţia este însoţită de două proiecţii video ale unor acţiuni ale artistului şi o sală cu documente şi fotografii. Magda Radu, împreună cu ceilalţi critici de artă au încercat să depăsească dificultăţile impuse de expunerea artei lui Cădere. Scenografia complexă, traseul curatorial foarte atent gândit plasarea obiectelor într-o expunere surprinzătoare şi non-conformistă oferă o idee aproximativă despre ceea ce a fost Andrei Cădere. Este foarte greu să întelegi construcţia riguroasă şi matematică a barelor în afara explicaţiilor oferite de artist, în afara acţiunilor propuse de el. Action art moare practic odată cu creatorul ei. Recostituirea este doar un bine-meritat omagiu adus artistului, nici de cum nu poate oferi o idee coerentă şi corectă asupra a ceea ce a făcut Cădere. MNAC a completat aceste lipsuri printr-un simpozion ce a precedat vernisajul expoziţiei.

 

  

 

 

Ion Grigorescu – Performance Art în perioada comunistă

Fenomenul performance în România anilor ’70 face trimitere la corpul şi societatea românească. Majoritatea evenimentelor care au avut loc, erau un soi de protest politic, mascat, ascuns –  sub forma unui „laborator”, departe de public. Arta circula la noi, doar în anumite medii, devenind  „o cultură de opoziţie”.[1] Pentru artist corpul devine un material de lucru, mai ales că în perioada comunistă corpul era considerat un subiect tabu. Sexualitatea şi nuditatea reprezentau încălcarea unor principii. În societatea totalitară nu se puneau întrebări, deci nu existau răspunsuri.

Ion Grigorescu încearcă în 1978 să răspundă unor întrebări în legătură cu identitatea proprie. Vorbeşte despre dispariţia spaţiului privat şi a libertăţii individului în lucrări ca „Body inside the house” , „ Birth” sau „Autoportret cu oglinzi”; şi despre cercetarea corpului văzut în momente intime. Artistul adoptă o temă cu greu admisă de regimul totalitar care vizează nuditatea şi intimitatea. 

Lucrările mai vechi ale lui Ion Grigorescu au ceva din demersul „clasic” al artistul în atelier care se lăfăie în culoare albastră, se mânjeşte, se spală, ca într-un exasperant sfârşit al picturii simţit pe propria piele (şi nu pe pielea altora, pe pensulele feminine vii cu care-şi plasa albastrul pe pânză, de la distanţă, Yves Klein). La Ion Grigorescu contează atât de mult prezenţa, greutatea mentală a propriului corp (al propriului eu) în acel act, încât se evaporă orice urmă de ideal ştiintific din experimentul său, din care rămâne doar prezenţa unui corp stingher, ce-şi căuta repere proprii. Aceasta stare va ramane caracteristică pentru aproape toate intreprinderile lui Ion Grigorescu, care pornesc de la un dat al vieţii aproape transparent, simplu, recognoscibil, în care artistul, cu toate eforturile sale exasperante, nu reuşeşte să se integreze, nu reuşeşte să se regăsească, să pătrundă sensurile, să stăpânească procedurile.

Toate manifestările de tip performance ale lui Ion Grigorescu din perioada comunistă vădesc frustrări, încorsetări ale artistului date numai şi numai de sistem. Se explimă contra sistemului, îşi foloseşte propriul corp pentru acţiunile artistice  – demers reprobabil în acea perioadă. Însă, pentru acel public restrâns, de apropiaţi, Ion Grigorescu vrea să se alinieze mijloacelor de exprimare mondiale, vrea să devină contemporan contemporanilor săi de pe alte meleaguri.

 

 

---

 

[1] „Experiment în arta românească după 1960”- Adrian Guţă, Performance art  în România între 1980-1996, p. 79, Centrul Soros pentru artă contemporană, 1997

Ciprian Paleologu la Luchian 12

Luchian 12 este o galerie experimentală, deshisă de criticul de artă Pavel Suşară într-un apartament. Pavel Suşară încearcă prin acest proiect să “arunce o privire asupra fenomenului artistic românesc.” Ca proprietar şi curator în această galerie, Pavel Suşară expune in general artişti de valoare, nume cunoscute şi importante în arta actuală. Expune artişti care-i plac, iar in materie de valoare, este unul dintre oamenii avizaţi să decidă valoarea.

 Ultima expoziţie i-a fost dedicată lui Ciprian Paleologu, un nume cunoscut şi respectat în arta contemporană românească. . Prin artist respectat, mă refer la acea categorie de artişti acceptaţi în Uniunea Artiştilor Plastici. Paleologu se înscrie perfect în această categorie. Doctor în artă vizuală, fostul elev al lui Vasile Grigore de la secţia pictură a Academiei de Arte, a adunat de-a lungul anilor nenumărate premii şi distincţii. Vă puteţi face o idee aici.

      

 

Cine decide valoarea?

“Suntem prea mulţi artişti şi facem proiecte prea diverse ca să mai încăpem într-o singura ierarhie. Piaţa este mai mare ca arta, craniile sunt bătute-n diamant, suntem the best doar un minut şi toată lumea-i number one. E bine.

Eu vreau să fiu popular în topul specialiştilor.”

Dan Perjovschi, Dilema Veche, anul V, nr. 244, 16-22 octombrie 2008

MTV România îl susţine pe Benedek Levente

 

MTV România (singurul post de televiziune open-minded) a prezentat blogul artistului timişorean, Benedek Levente, la News, în secţiunea blogul zilei. Dacă aţi ratat ştirea o puteţi urmări aici.